CONSILIUL JUDETEAN CONSTANTA

H O T A R A R E A  nr.174

privind aprobarea contractului cadru de inchiriere a imobilelor transmise in administrare directiilor si institutiilor publice subordonate Consiliului Judetean Constanta

 

Consiliul Judetean Constanta, intrunit in sedinta din 24 noiembrie 2004:

Vazand:

-          Expunerea de motive a Presedintelui Consiliului Judetean;

-          Raportul Directiei Buget Finante , Coordonarea Institutiilor de Cultura de Interes Judetean ;

-          Avizul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget-finante si administrarea domeniului public si privat al judetului;

-          Avizul Comisiei pentru administratie publica,  juridica, apararea ordinii publice, respectarea drepturilor cetatenilor;

Avand in vedere prevederile art.14 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia,

In temeiul art.104 alin.1 lit.”f” si „g” si art.109 din Legea nr.215/2001 a administratiei publice locale:

 

HOTARASTE

 

Art.1 – Se aproba modelul – cadru al contractului de inchiriere a imobilelor transmise in administrare directiilor si institutiilor publice subordonate Consiliului Judetean, prevazut in anexa  care face parte integranta din prezenta hotarare.

Art.2 – (1) Inchirierea se va face prin licitatie publica organizata in conditiile legii de administratorul spitalului.

(2) Inchirierea se va aduce la cunostiinta Consiliului Judetean Constanta in 5 zile de la incheierea contractului si v afi supus aprobarii Consiliului Judetean Constanta in prima sedinta.

(3) Comunicarea va cuprinde o copie a contractului de inchiriere.

Art.3 – Directia sau institutia subordonata Consiliului Judetean, este obligata sa aduca la cunostiinta chiriasului faptul ca bunul este proprietatea judetului Constanta, apartine domeniului public al acestuia si a fost transmis in administrare prin hotararea Consiliului Judetean Constanta.

Art.4 – Contractului de inchiriere i se vor anexa in copie prezenta hotarare precum si hotararea de dare in administrare a imobilului.

Art.5 – Directia Administratie Publica Locala va comunica prezenta hotarare persoanelor interesate in vederea aducerii la indeplinire.

 

Constanta 24 noiembrie 2003

PRESEDINTE,

Stelian Dutu

Contrasemneaza

SECRETAR GENERAL,

Mariana Belu

=============================================================================================

EXPUNERE DE MOTIVE

 la proiectul de hotarare privind aprobarea contractului cadru de inchiriere a imobilelor transmise in administrare directiilor si institutiilor publice subordonate Consiliului Judetean Constanta

 

  

            Consiliul Judetean Constanta a aprobat prin hotararile nr. 86, 92, 93, 94, 97, 98, 99, 100, 105 transmiterea spre administrare a unor imobile, directiilor si institutiilor subordonate acestuia, astfel realizandu-se o mai buna administrare, precum si folosire a acestor spatii in conformitate cu destinatia specifica fiecareia dintre ele.

            Astfel, eficientizarea si utilizarea la capacitatile specifice imobilelor, administrarea si controlul gestiunii, presupune deasemenea realizarea in bune conditii a derularii contractelor existente precum si a celor viitoare, in materia administrarii imobilelor in cauza, proprietate publica a judetului Constanta.

            Pentru aceste motive, este necesara impunerea pentru institutiile si directiile subordonate Consiliului, a unui model cadru de contract de locatiune, anexat la prezenta, fapt pentru care propun Consiliului Judetean Constanta adoptarea prezentului proiect de hotarare.

PRESEDINTE,

Stelian Dutu

=============================================================================================

CONSILIUL JUDETEAN CONSTANTA

R A P O R T

la proiectul de hotarare privind aprobarea contractului cadru de inchiriere a imobilelor transmise in administrare directiilor si institutiilor publice subordonate Consiliului Judetean Constanta

 

            Potrivit dispozitiilor legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale, Consiliul Judetean administreaza domeniul public si privat al judetului.

            In acest cadru legal, prin hotararile nr. 86, 92, 93, 94, 97, 98, 99, 100, 105 adoptate de Consiliul Judetean Constanta in anul 2003, se transmit spre administrare unor institutii si directii in subordinea Consiliului Judetean, imobilele si spatiile aferente acestora, intrucat se impune participarea directa a institutiilor in cauza,  pentru a admninistra si pentru o mai buna desfasurare a activitatilor specifice obiectului lor de activitate

            Potrivit prevederilor art.14 al legii nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, inchirierea acestor imobile poate fi aprobata numai printr-o hotarare a Consiliului Judetean.

            Intrucat este necesar a respecta si a prevedea in cuprins clauze de natura sa asigure exploatarea rationala a bunului, conform specificului acestuia, propunem a fi parte integranta, ca anexa, viitoarelor proiecte de hotarari de transmitere in folosinta a unor imobile prin inchiriere, a modelului-cadru de contract de locatiune, anexat la prezenta.

 

DIRECTOR,

Daniela Dragomir

=============================================================================================

CONTRACT DE INCHIRIERE

        

I. PARTILE

Art.1

          ……………….........................., cu sediul in localitatea ............, str. .................., nr. ..., bl. ..., ap. ..., jud. .................., cod fiscal nr………………………, cont nr………………………., deschis l aTrezoreria………………………., reprezentat(a) prin ……………………., avand functia de……………., in calitate de administrator in temeiul HCJ nr._______/__________2003

 

si

          …….........................., cu sediul in localitatea ............, str. .................., nr. ..., bl. ..., ap. ..., jud. .................., identificat cu B.I./C.I. seria ..., nr. ........, eliberat de Politia .................., la data de ............... cod fiscal nr………………………, cont nr………………………., deschis l aTrezoreria………………………., reprezentat(a) prin ……………………., avand functia de…………….,  in calitate chirias,

 

a intervenit prezentul contract

       

II. OBIECTUL CONTRACTULUI

Art. 2

          Obiectul contractului il reprezinta inchirierea imobilului, situat in ..............., str................, nr. .............,  compus din ........................... avand destinatia de…………………………

          Folosinta efectiva a imobilului inchiriat se va realiza incepand cu ..................., pe baza           procesului verbal de predare-primire, anexa la prezentul contract.

 

III. DESTINATIA BUNULUI INCHIRIAT

Art. 3

          Spatiul inchiriat va fi folosit de chirias numai pentru indeplinirea atributiilor legale si pentru indeplinirea obiectului de activitate.

          Destinatia spatiului locativ inchiriat si a fiecarei camere in parte, nu va putea fi schimbata fara consimtamantul scris al Consiliului Judetean Constanta.

 

IV. DURATA

Art. 4

           Termenul de inchiriere este de ............... ani / luni, cu incepere de la ............. pana la ..................

          Administratorul poate prelungi contractul pentru aceeasi perioada de timp, sau perioade mai mici, la cererea chiriasului  numai daca acesta isi exprima in mod expres vointa cu minimum ............. luni inainte de expirarea contractului.convenite intre parti.

            Refuzul administratorului de a prelungi perioada de inchiriere a imobilului nu da nastere in favoarea chiriasului a dreptului de a solicita despagubiri indiferent de natura acestora.

         

V. CHIRIA

Art. 5

          Chiria lunara este de ................ lei/USD si se plateste lunar in ziua de ............ a lunii, la sediul administratorului.

 

VI. OBLIGATII SI DREPTURI

Art. 6

          a) Obligatiile chiriasului:

-          sa achite chiria si cheltuielile comune de intretinere la termenele convenite cu administratorul;

-          sa foloseasca spatiul numai conform destinatiei sale si numai pentru indeplinirea atributiilor legale si a obiectului de activitate;

-          sa exploateze imobilul inchiriat ca un bun proprietar, evitand distrugerea, degradarea sau deteriorarea constructiilor si accesoriilor aferente;

-          sa suporte costul lucrarilor de reparatie interioare si exterioare la partea de constructii si accesoriile aferente;

-          sa permita administratorului sa execute, intr-o perioada stabilita de comun acord, lucrarile de reparatie si intretinere care-i cad in sarcina;

-          sa nu execute nici un fel de reparatii sau modificari in spatiul inchiriat sau la instalatiile aferente,  fara acordul Consiliului Judetean Constanta;

-          sa restituie administratorului spatiul inchiriat la termenul stabilit pentru incetarea contractului;

-          sa nu subinchirieze imobilul ce face obiectul prezentului contract indiferent de calitatea peroanei care solicita aceasta subinchiriere;

-          sa aduca la cunostinta administratorului orice fapte si acte care pun in pericol integritatea imobilului si, de asemenea, s a aduca la cunostinta administratorului orice acte sau fapte de natura sa impiedice folosinta normala a imobilului; sa suporte toate consecintele juridice in cazul in care refuza predarea spatiului la expirarea perioadei de inchiriere;

-          sa suporte toate cheltuielile nascute ca urmare a neglijentei sau folosirii in mod necorespunzator a imobilului inchiriat.

         

         b) Obligatiile administratorului:

-          sa predea spatiul, pe baza de proces verbal, la data de .............

-          sa asigure folosinta spatiului inchiriat pe toata durata prezentului contract

-          sa execute pe cheltuiala sa lucrarile de intretinere la elementele de constructii si la instalatii, devenite necesare ca urmare a uzurii normale a acestora, pe toata durata contractului;

  

VII. RASPUNDEREA CONTRACTUALA

Art. 7

          In cazul in care chiriasul nu achita proprietarului chiria datorata la termenele prevazute in prezentul contract, datoreaza penalitati de intarziere in cuantum de 0,4% din suma scadenta si pana la indeplinirea efectiva a obligatiilor.

Art. 8

          In cazul in care chiriasul nu-si executa obligatia privind efectuarea reparatiilor care-i cad in sarcina, producand astfel deteriorarea spatiului inchiriat, datoreaza o suma in cuantum de 5% din valoarea de circulatie a imobilului, cu titlu de daune interese.

Art. 9

          In cazul in care chiriasul foloseste spatiul contrar destinatiei stabilite, datoreaza o suma in cuantum de 5% din valoarea de circulatie a imobilului, cu titlu de daune interese.

Art. 10

          Riscul pieirii fortuite a bunului este suportat in toate cazurile de proprietar.

Art. 12

          Neindeplinirea, in parte sau in totalitate, a conditiilor stabilite prin prezentul contract si la termenele fixate, da dreptul administratorului, ca fara somatie sa considere contractul reziliat si sa treaca la evacuarea chiriasului.

         

VIII. INTERDICTIA SUBANCHIRIERII SAU CEDARII SPATIULUI

Art. 13

          Este absolut interzisa subanchirierea sau cedarea sub orice forma, totala sau partiala a imobilului inchiriat, fara aprobarea scrisa a proprietarului.       

Art. 14

          Imobilul  este destinat exclusiv uzului titularului de contract. Introducerea unei terte persoane in spatiul inchiriat, sub forma de asociere, colaborare, etc., se considera ca o subanchiriere si atrage dupa sine rezilierea contractului si plata de daune interese in cuantum de 5% din valoarea de circulatie a imobilului

        

IX. IMBUNATATIRI

Art. 15

          Orice imbunatatiri, transformari sau instalatii s-ar face de chiriasi, raman bunuri castigate spatiului inchiriat din momentul executarii lor, fara ca prin aceasta sa le poata opune drept compensatie pentru stricaciunile facute sau pentru alte sume datorate de el proprietarului ca daune interese pentru violarea dispozitiunilor din acest contract. Ele nu se vor putea face decat cu autorizatia scrisa a proprietarului. 

Art. 16

          Instalarea de antene pentru receptionarea de semnale audio-vizuale, altele decat cele cu care au fost dotate imobilele din constructie, se va face numai cu acordul administratorului, pe cheltuiala chiriasului, acesta din urma avand obligatia sa obtina si celelalte avize necesare si sa plateasca taxele si costul abonamentelor conform reglementarilor legale.

Art. 17

          Chiriasul va putea monta firme sau reclame numai cu acordul administratorului, in locurile acceptate de acesta si dupa obtinerea avizului organelor locale.

         

X. FORTA MAJORA

Art. 18

          Forta majora exonereaza partile de raspundere in cazul executarii necorespunzatoare sau cu intarziere a obligatiilor asumate prin prezentul contract.

         Prin forta majora se intelege un eveniment independent de vointa partilor, imprevizibil si insurmontabil, aparut dupa incheierea contractului care impiedica partile sa-si execute obligatiile asumate.

         

XI. SOLUTIONAREA LITIGIILOR

Art. 19

          Orice litigiu decurgand din sau in legatura cu acest contract, se va solutiona de catre instantele judecatoreoti competente de la sediul Consiliului judetean Constanta.

 

XII DISPOZITII FINALE

Art. 20.

Partile declara ca au cunostinta de faptul ca imobilul inchiriat este bun de interes judetean si apartine domeniului public al judetului Constanta.

            Chiriasul declara ca are cunostinta de faptul ca bunul inchiriat de administrator i-a fost transmis acestuia prin Hotararea Consiliului Judetean Constanta nr.________/___________.

            Partile recunosc si sunt de acord ca bunul apartine domeniului public al judetului Constanta si este supus regimului juridic reglementat de Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia.

            Partile recunosc faptul ca administrarea de care se bucura administratorul este o administrare transmisa printr-un act administrativ care poate fi modificat sau revocat.

            Partine sunt de acord ca in orice moment prezentul contract de inchiriere poate inceta din vointa unilaterala a Consiliului Judetean Constanta, fara ca acest fapt sa nasca in favoarea vreunei parti a contractului de a cere obligarea acestuia la plata de despagubiri. In acest caz chiriasul este obligat numai la plata chiriei ramasa neachitata pana la momentul incetarii contractului din vointa Consiliului judetean Constanta.

            Contractul este supus si va fi interpretat potrivit legilor din Romania.

  

       Prezentul contract s-a incheiat astazi .................. in ... exemplare.

              

ADMINISTRATOR,                                                                              CHIRIAS,

_________________                                                                            ______________