CONSILIUL JUDETEAN CONSTANTA

H O T A R A R E A  nr. 30

privind stabilirea costului anual pentru un copil institutionalizat si o persoana majora care beneficiaza de protectie in conditiile art.19 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.26/1997 aprobata prin Legea nr.108/1998 privind protectia copilului aflat in dificultate pentru anul 2003

 

Consiliul Judetean Constanta intrunit in sedinta din data de 6 februarie 2003

Avand in vedere:

·         Expunerea de motive a Presedintelui Consiliului Judetean Constanta prin care se propune aprobarea costului anual pentru intretinerea unui copil institutionalizat si a persoanei majore care beneficiaza de protectie in conditiile art.19 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.26/1997 aprobata prin Legea nr.108/1998 privind protectia copilului aflat in dificultate pentru anul 2003;

·         Raportul Directiei Generale Judetene pentru Protectia Drepturilor Copilului Constanta;

·         Avizul Comisiei de specialitate pentru sanatate, protectie sociala, sport si agrement;

·         Avizul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget-finante si administrarea domeniului public si privat.

In temeiul Hotararii Guvernului nr.457/2000 pentru aprobarea Normelor Metodologice de stabilire a nivelului contributiilor comunitatilor la finantarea activitatii de protectie a copilului aflat in dificultate, a celui cu handicap, precum si a persoanei majore care beneficiaza de protectie in conditiile art.19 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.26/1997 aprobata prin Legea nr.108/1998 privind protectia copilului aflat in dificultate, precum si art.104, alin.2 si art.109 din Legea nr.215/2001 privind administratia publica locala,

H O T A R A S T E :

Art.1 – Se aproba costul anual pentru intretinerea unui copil institutionalizat in suma de 64.065.240 lei, precum si pentru o persoana majora care beneficiaza de protectie in conditiile art.19 din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.26/1997 aprobata prin Legea nr.108/1998 privind protectia copilului aflat in dificultate in suma de 65.048.760 lei, conform anexei 1, ce face parte integranta din prezenta hotarare;

Art.2 – Costul anual se va modifica la rectificarea bugetului in functie de indicele ratei inflatiei comunicat de Comisia Nationala pentru Statistica la data respectiva;

Art.3 – Consiliile locale vor stabili prin hotarare contributia anuala a colectivitatii locale la finantarea activitatii de protectie a categoriilor mentionate la art.1, raportata la numarul beneficiarilor de protectie ce provin din raza unitatii administrative-teritoriale. Contributia nu poate fi mai mica de 25% din costul anual pentru fiecare copil sau persoana majora protejata.

Art.4 – In situatia in care consiliul local este in imposibilitate de plata, sumele datorate se suporta din fondul de 17% aflat la dispozitia Consiliului Judetean Constanta pentru echilibrarea bugetelor locale.

Art.5 – Directia Generala Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului Constanta si Directia buget-finante a Consiliului Judetean Constanta vor duce la indeplinire prevederile prezentei hotarari;

Art.6 - Directia administratie publica locala va difuza prezenta hotarare factorilor interesati, in vederea ducerii ei la indeplinire.

 

Constanta 6 februarie 2003

PRESEDINTE,

Stelian Dutu

SECRETAR GENERAL,

Mariana Belu