INREGISTRAREA CASATORIEI
Competenta :
Primaria comunei, orasului sau municipiului in care unul dintre
viitorii soti domiciliaza sau are resedinta
Aceasta se face in baza declaratiei de casatorie data in scris
in fata ofiterului de stare civila si care trebuie sa cuprinda :
a) dorinta de a se casatori ;
b) faptul ca cei care vor sa se casatoreasca au luat cunostinta reciproca
de starea sanatatii lor si de conditiile prevazute in Codul familiei ;
c) ce nume de familie vor purta in timpul casatoriei.
Sunt necesare :
- actul de identitate ;
- certificatul de nastere, in original si in copie ;
- certificatul medical privind starea sanatatii ;
Certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii
si trebuie sa cuprinda mentiunea expresa ca persoana se poate sau nu se
poate casatori.
- acte in original si in copii traduse si legalizate ori certificate
de ofiterul de stare civila, din care sa rezulte desfacerea casatoriei
anterioare (daca este cazul).
Aceste acte pot fi :
- certificatul de deces al fostului sot ;
- certificatul de despartenie sau de divort (eliberat in perioada
anilor 1951 - 1960) ;
- certificatul de nastere sau de casatorie, cu mentiunea de desfacere
a casatoriei ;
- sentinta de divort ramasa definitiva si irevocabila ;
- aprobarea Presedintelui Consiliului judetean pentru incuviintarea
casatoriei (in cazul femeii care nu a implinit 16 ani, dar care are varsta
de 15 ani impliniti).