« Inapoi la harta

Spre capătul de sud al falezei, lângă staţia „terminus” de autobuze, au fost descoperite  şi cercetate parţial în anul 1964, vestigiile unei alte construcţii antice, cunoscute sub numele de „Lentiarion”. Prin natura materialului constructiv şi a stilului arhitectonic, s-a dovedit că aici se afla edificiul băilor publice, care era strâns legat de complexul cu mozaic, a cărei prelungire de sud o reprezenta;  constituia împreună cu acesta, centrul de desfăşurare a bogatei vieţi economico-sociale a oraşului în sec. IV-VI d.Chr.

Edificiul se compunea din mai multe săli şi camere (vestibule) distruse, din nefericire, în mare parte,  de lucrările edilitare moderne. Oricum, s-a păstrat sala principală a clădirii şi un vestibul prevăzut cu o scară de legătură între edificiu şi terasa oraşului. Lungă de 30 m şi lată de 10 m, sala principală era pavată cu dale mari de marmură ( 0,60mx0,40mx0,04m).

Peretele longitudinal de est, construit cu spatele la faleză, este relativ bine conservat (înălţimea maximă 5,40 m). El se compune, de fapt, din două ziduri lucrate în rânduri alternative de cărămizi şi blochete de calcar – aflate la 0,50 m distanţă unul faţă de altul  - şi în care s-au practicat numeroase orificii, care permiteau o permanentă circulaţie a aerului. Şi într-un caz şi în celălalt, este vorba de soluţii obişnuite în tehnica romană, care urmăreau protejarea construcţiilor de pericolul igrasiei şi încălzirea egală a edificiilor, îndeosebi în timpul rece, prin circulaţia aerului cald produs în instalaţiile de încălzire (hypocaust).

Din sala centrală a termelor,  prin una din intrările de pe latura de sud se pătrundea într-un vestibul  larg (cca.60 m²) pardosit cu dale de piatră, de unde o saună cu trepte largi  urca la nivelul oraşului. Sub scară exista o încăpere anexă, cu acoperişul boltit, lucrată din cărămizi.

În spaţiul din afara edificiului, pe toată lungimea zidului de vest (distrus până la nivelul pardoselii în urmă cu un secol) s-au găsit orânduite tuburile de ceramică ale sistemului de încălzire subteran (hypocaust). Aerul cald şi fumul produse în această instalaţie încălzeau în mod egal pereţii clădirii (în zidul de sud s-au găsit încastrate, pe înălţime, tuburi ceramice prin care circulau aerul încălzit), iar în subconstrucţia zidurilor au fost descoperite câteva canale cu aceeaşi destinaţie.

Un element deosebit de important în cunoaşterea funcţionalităţii acestui complex este dat de descoperirea unei inscripţii pe arhitrava ancadramentului intrării de est. Descifrarea inscripţiei, păstrată în limba greacă, a permis concluzia că edificiul de faţă adăpostea una din băile publice ale oraşului şi se menţiona că unele dintre anexe fuseseră ridicare prin cheltuiala personală a unui cetăţean numit HERMIPPOS, fiul lui ATTA. 

Impunătoarea construcţie termală de la Tomis se cunoaşte însă destul de puţin, numeroase încăperi şi compartimente specifice băilor fiind ascunse în pământul de sub faleza oraşului. Totuşi, dimensiunile sălilor degajate permit reconstituirea, imaginar, a proporţiilor arhitectonice monumentale ale clădirii, ridicată cel mai probabil în aceeaşi perioadă cu Edificiul roman cu mozaic.