« Inapoi la harta

Situat pe faleza de sud-vest a peninsulei constănţene pe care s-a înălţat oraşul greco-roman Tomis, în imediata apropiere a Muzeului de Istorie Naţională şi Arheologie, Edificiul roman cu mozaic a fost descoperit în anul 1959 cu prilejul unor lucrări edilitare, fiind una dintre cele mai vaste lucrări arhitectonice din epoca romană cunoscute în Dobrogea. Construcţia ocupă trei din cele patru terase în care era amenajată faleza portului în antichitate. Prima terasă este situată la nivelul actual al Pieţei Ovidiu şi asigură legătura cu una dintre pieţele publice ale oraşului antic. Următoarele două terase corespund corpului principal al edificiului, de forma unui trapez alungit, dezvoltat pe două nivele- cel superior fiind reprezentat de sala cu pavimentul de mozaic, iar cel inferior de o serie de 11 încăperi boltite folosite ca magazii- depozite pentru mărfuri. Ultima terasă este situată la nivelul cheiurilor portului antic şi cuprindea  încă o serie de magazii boltite, acoperite astăzi de nivelul modern de călcare.
Pavimentul cu mozaic, cu o suprafaţă de peste 2000 m2 – unul dintre cele mai mari de pe întreg teritoriul fostului imperiu- este realizat din pietricele (tesserae) de diferite culori: alb, roşu, negru, verde-albăstrui, galben-ocru. Se compune din două părţi distincte: chenarul care înconjoară sala, format din benzi de motive geometrice şi vegetale stilizate, frunze de iederă, funie simplă sau funie triplă (nodul lui David), valuri stilizate şi partea centrală, formată din cercuri înscrise în pătrate, splendid decorate cu vase stilizate de tip Kantharos, arme (seceri duble, scuturi), forme geometrice (dreptunghiuri şi romburi).

În colţul de sud-est este redat, sorbind apă dintr-o frunză, un porumbel, singura imagine zoomorfă din întreaga întindere păstrată a pavimentului.

Caracterul şi datarea complexului

Din cele expuse până acum, reiese că totalitatea mărturiilor relevate de săpături converg spre ideea construirii acestui complex economico-comercial într-un mare număr de ani, dar potrivit unui plan unitar, realizat- măcar în părţile sale principale- în aceeaşi epocă: prima jumătate a secolului IV d.Chr. Funcţionalitatea acestuia până la începutul secolului al VII-lea d.Chr. este un fapt susţinut de majoritatea materialelor descoperite şi, în primul rând, al acelora folosite în condiţii clare şi bine datate. Astfel, masa amforelor piriforme se datează, în genere, în secolele IV-V d.Chr. În încăperile boltite şi în faţa acestora, în locuinţele modeste, după ieşirea din uz a teraselor B şi C, a fost găsită o mare cantitate de ceramică romană de import, ornamentată într-un stil caracteristic, ce se încadrează în aceeaşi perioadă a secolelor IV-VI d.Chr. Unele materiale –  amforele cilindrice, câteva opaiţe şi tipare de opaiţe, monede, etc.- pun chiar problema folosirii acestui complex şi în primele decenii ale veacului VII d.Chr., deci în perioada tulbure, marcată de pustiitoarele atacuri avaro-slave în Dobrogea şi Peninsula Balcanică.

La scurt interval a urmat cataclismul ce a provocat prăbuşirea încăperilor boltite. Puţinii locuitori care au rezistat au hotărât să părăsească pentru totdeauna aceste locuri devenite neospitaliere într-o perioadă pe care nu o cunoaştem cu exactitate, dar pe care o putem intui ca fiind apropiată de mijlocul secolului VII d.Chr.